Bistritz Incoming SRL desfășoară activități în domeniul turismului, mai precis agroturism și turism rural. Afacerea constă într-o agenție de turism de incoming, care atrage turiști în Regiunea Nord -Vest.
Vom oferi ceva inedit bazat pe resurse locale și vom contribui la o dezvoltarea și bunăstarea a tuturor colaboratorilor și a mediului în care ne desfășurăm activitatea. Misiunea va fi realizată prin respect, etică, dedicare și pasiune pentru turism și în concordanță cu viziunea pe care am ales-o. Oferta agenției de turism este una de nișă, include mai multe servicii turistice (cazare, masă, transport, agrement) vândute separat, iar ulterior, după relicențiere, vândute sub forma unor pachete turistice inedite. Piața pentru care se adresează această agenție este atât una internă (clienți din spațiul urban și rural din România), cât și una externă (Europa Occidentală, Europa de Est, Orientul Mijlociu), grupurile țintă sunt familiile și firmele care organizează vacanțe pentru angajați.
Pe lângă obișnuitele servicii turistice specializate, cum ar fi cazarea și transportul, agenția va oferii: mâncare tradițională din produse locale, ghidaj cultural și ghidaj montan, pescuit sportiv, vânătoare sportivă, cicloturism, turism ecvestru, diferite tururi cu ambarcațiuni, zbor agremental sau alte servicii de asistență.
La stabilirea ofertei turistice am ținut cont de necesitatea pieței, la început oferim servicii turistice disparate și servicii din domenii conexe turismului clasic, serviciile turistice furnizate sunt grefate pe resursele turistice disponibile în spațiul rural al Regiunii de Nord - Vest.
Furnizorii de servicii ai agenției sunt: pensiunile agroturistice și pensiunile rurale, cabanele, fermele agroturistice, gospodării private autorizate, firmele de transport, producătorii locali de produse alimentare și manufacturiere, asociații profesionale, firme care activează în domeniul silvic, cluburi (de aviație, de ambarcațiuni, pescuit sportiv, vânătoare sportivă etc.), ghizi, bucătari și animatori autorizați.
Ne-am setat obiective atât pe termen scurt cât și pe termen lung, la fel am conceput și strategiile de marketing sau vânzări. Ne propunem să investim în continuu în calitatea serviciilor noastre, pentru a le oferi clienților experiențe de neegalat.