Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud organizează, în cadrul proiectului POCU/82/3/7/103946 „Start Up Plus în Nord-Vest”, un târg de idei de afaceri dedicat antreprenorilor și viitorilor antreprenori. În cadrul acestuia, persoanele care doresc să își deschidă o afacere vor avea ocazia să își testeze ideile, prin participarea la sesiuni de discuții cu consultanți în afaceri și antreprenori cu experiență. Evenimentul va avea loc la data de 31 octombrie 2018, între orele 14.00 – 16.00, la Teatrul de Vară (Piața Centrală, Bistrița).
Proiectul „Start Up Plus în Nord-Vest” este implementat de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu solicitantul Asociația „Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare și Incluziune Socială”, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj, Camera de Comerț și Industrie Maramureș, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Satu-Mare și Centrul pentru Politici Publice. Proiectul este cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară: Locuri de muncă pentru toți, Operațiunea: Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană.
Obiectivul proiectului este creșterea ocupării în regiunea Nord-Vest prin susținterea înființării și dezvoltării de întreprinderi cu profil nonagricol în zona urbană. Valoarea totală a proiectului este de 18.635.695 lei, din care cofinanțarea UE este în valoare de 15.779.946,78 lei. Proiectul se va finaliza la data de 13 martie 2021, în urma sa rezultând: 63 IMM-uri finanțate cu maximum 178.000 lei fiecare; cel puțin 550 persoane vor beneficia de sprijin pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale prin participarea la cursul gratuit de competențe antreprenoriale, minimum 126 noi locuri de muncă create.
Pentru informații detaliate privind proiectul, vizitați: http://startup.prois-nv.ro/