Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu RisCo, a lansat, la 3 decembrie 2015, serviciul de rating pentru companii RISC PARTENER, un instrument util pentru procesul decizional de afaceri, bazat pe analizarea rezultatelor financiare ale companiilor.

Dl. Edler András György, consilier al Preşedintelui CCIR şi Preşedinte al CCI Covasna, a declarat în deschiderea evenimentului că „pornind din realităţile mediului economic, noi, CCIR, am reuşit să creăm un produs prin care vom reuşi să facilităm colaborarea dintre partenerii sau potenţialii parteneri de afaceri. Prin acest certificat Risc Partener, foarte simplu, cu o structură de tip „semafor”, verde însemnând că acel partener de afaceri pentru care s-a cerut certificatul este unul de încredere, iar la un calificativ roşu firma trebuie abordată cu multă prudenţă”. Consilierul preşedintelui CCIR a afirmat că aceste certificate se obţin de la orice cameră de comerţ judeţeană în câteva minute, iar în spatele raportului există multe pagini de analiză financiară, solvabilitate, profitabilitate, inclusiv incidențele de plată, istoricul juridic al firmei respective şi, de asemenea, un indicator important şi anume limita de credit marfă.

Preşedintele RisCo, dl. Dragoş Cabat, a susţinut că acest certificat a fost dezvoltat pentru a fi un ajutor pentru companiile din România atunci când vor să intre într-o relaţie de afaceri cu potenţiali parteneri: „situaţia firmelor este încă instabilă în România şi, deşi informaţiile disponibile despre companii sunt mult mai extinse decât în restul Europei, totuşi avem şi un nivel al insolvenţelor şi al ţepelor foarte ridicat. Aveţi, astfel, un instrument la îndemână prin care să vă asiguraţi că partenerii dvs. pot să vă ofere banii pentru marfa sau serviciile pe care le-aţi prestat”. Dl. Cabat a declarat că este extrem de util să avem un astfel de raport prin care să se vadă situaţia financiară a competitorilor din piaţă, situaţia juridică sau cu ce probleme se confruntă ei.

Certificatul Risc Partener este un instrument util pentru procesul decizional de afaceri, bazat pe analizarea rezultatelor financiare ale companiilor, sintetizate într-un mod foarte accesibil utilizatorului final. Risc Partener calculează limitele optime de acordare a creditului furnizor şi prezintă situaţiile actualizate ale incidentelor de plăţi şi litigiilor în care sunt implicate companiile pentru care se solicită interogările.

Risc Partener este un certificat de tip „semafor”, facil de interpretat, emis în timp real și se bazează pe o scară valorică de notare a companiilor pentru care se face interogarea, de la 1 la 10.

Certificatul Risc Partener este disponibil prin rețeaua Camerelor de Comerț și Industrie din România, documentul fiind un instrument esențial pentru informarea solicitantului cu privire la stabilitatea unei companii, sau a riscului de insolvenţă la care aceasta este expusă.

Pentru informaţii suplimentare:
Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud
Compartiment Juridic
tel. 0263.230640; 0263.230400; 0263.210049
fax: 0263-210.038
e-mail: juridic@cciabn.ro