Urmare a evenimentului organizat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei, in data de 22 martie 2017, „Învățământul profesional dual – soluție pentru forța de muncă necesară economiei reale”, va informam ca:
„Cel mai recent sondaj realizat de CCIR în mediul de afaceri arată că toți agenții economici, în proporție covârșitoare, au semnalat că am ajuns la o criză a forței de muncă. Învățământul românesc și economia reală sunt două linii paralele.”
”Implicarea activă a mediului antreprenorial în sistemul educațional este o fereastră care va genera aplicabilitate corectă în viitoarea generație de profesioniști. (…) un pachet de elemente fiscale favorabile mediului antreprenorial cu deductibilități pentru educarea viitorilor angajați este un capitol extrem de important de care vom ține cont.”
”Este cert faptul că valoarea învățământului influențează ulterior economia și mediul de business din România, tocmai de aceea trebuie să-i acordăm importanța pe care o merită.”
Opiniile exprimate de vorbitorii și participanții la dezbaterea organizată de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), la Centrul Expozițional Romexpo, în data de 22 martie a.c., pe tema învățământului profesional dual relevă faptul că implicarea mediului asociativ și a comunității de afaceri este un imperativ pentru creșterea calității forței de muncă necesară economiei.
Concluziile dezbaterii indică o nevoie reală și urgentă de acțiune în sensul furnizării de oportunități tinerilor din România, în vederea reținerii acestora pe piața muncii din țară, concomitent cu creșterea nivelului calitativ al rezultatelor muncii prestate de aceștia.
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), alături de Sistemul Camerelor de Comerț și Industrie Județene și de Comitetul Național ICC România, va continua demersurile de advocacy pe lângă instituțiile centrale și locale, înțelegând nevoia de implicare și mai bine a întregii societăți românești.
Prin dialogul constant cu decidentul, propunem cooperarea dintre mediul public și cel privat pentru conturarea unui sistem educațional profesional performant, orientat spre rezultate, având în centru nevoile elevilor și pe cele ale agenților economici deopotrivă.
Galeria foto și prezentările susținute în cadrul evenimentului, sunt accesibile la următorul link: https://drive.google.com/drive/folders/0B-NPLqlQL8ZtbVdMMFJMS1NSV0E.