Cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la înființarea Academiei Române, președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a transmis următorul mesaj:
„La data de 30 septembrie 1864, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, printr-un decret domnesc, a consfinţit înfiinţarea primelor Camere de Comerţ şi Industrie din România. Doi ani mai târziu, la 1 aprilie 1866, a fost fondată Academia Română, sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită, la 1 august 1867, Societatea Academică Română.
Putem vorbi astfel de o istorie comună a celor două instituții, ca parte a procesului de formare a noului stat național român. Pe de o parte, dezvoltarea economică a României impunea apariția unui organism care să reprezinte comercianții în fața autorităților acelor vremuri, iar pe de altă parte societatea românească avea nevoie de un for al personalităților vieții intelectuale, care să contribuie, dar mai ales să accelereze, progresul național prin știință și cultură.
De-a lungul timpului, Academia Română a contribuit decisiv la promovarea identității și unității acestei țări. Totodată, pentru generațiile tinere, Academia Română a reprezentat o sursă de inspirație și un exemplu de urmat, prin aducerea în prim plan a conceptelor de patriotism și înaltă competență. În cei 155 de ani care au trecut de la fondare, Academia Română a oferit atât societății românești, cât și lumii întregi o serie de nume de savanți și personalități ale științei, generatoare a unor idei și teorii revoluționare în diverse domenii de activitate.
În numele sistemului Cameral din România urez Academiei Române la mulți ani și succes în activitatea de promovare a identităţii culturale a României, precum și în cea de a spori patrimoniul național, vectori importanţi ai prestigiului ţării noastre pe plan mondial.”
Sursa: ccir.ro