Deținătorii publici și privați de teren agricol și formele asociative ale acestora pot depune proiecte pentru finanțare în domeniul înființării de plantații forestiere, respectiv realizarea de trupuri de pădure și perdele forestiere de protecție. Finanțările, în valoare de maximum 7.000.000 euro, pot fi accesate prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală, Submăsura 8.1.
Obiectivul programului: Acordarea de sprijin financiar pentru înființarea de plantaţii forestiere, respectiv realizarea de trupuri de pădure și perdele forestiere de protecție.
Activități eligibile
Sprijinul financiar, acordat ca valoare fixă, este reprezentat de costuri standard pe hectar pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricole, sub forma a două prime, după cum urmează:
– Primă de înfiinţare a plantaţiilor forestiere (Prima 1), care acoperă inclusiv costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire – acordată pentru toți beneficiarii schemei,
– Primă anuală (Prima 2), pentru o perioadă de 12 ani, pentru acoperirea costurilor de întreţinere şi îngrijire a plantaţiei forestiere şi pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi – acordată în funcție de categoria de beneficiar și tipul de teren.
Informații suplimentare pot fi gasite accesând: https://www.madr.ro/informari-dezvoltare-rurala/informari/actualitate-pndr-2014-2020/4816-anunt-lansare-a-celei-de-a-3-a-sesiuni-de-depunere-a-cererilor-de-sprijin-pentru-schema-de-ajutor-de-stat-sprijin-pentru-prima-impadurire-si-crearea-de-suprafete-impadurire.html