Caravana „EU și Europa”, organizată de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud în cadrul proiectului Centrul Europe Direct Bistrița, a ajuns vineri la Liceul „Radu Petrescu” Prundu Bîrgăului. Activitatea urmărește creșterea nivelului de informare al tinerilor privind drepturile și obligațiile pe care le au în calitate de cetățeni români și europeni, precum și încurajarea implicării civice a acestora și participarea lor la votul pentru Parlamentul European.
Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud a continuat, la 15 martie 2019, activitățile destinate impulsionării participării civice a tinerilor din mediul rural organizate în cadrul proiectului Centrul Europe Direct Bistrița, implementat în parteneriat cu Primăria municipiului Bistrița și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Astfel, echipa Centrului a ajuns vineri pe Valea Bîrgăului, la Liceul „Radu Petrescu” Prundu Bîrgăului.
Activitățile, incluse în campania de informare „Caravana EU și Europa”, sunt dedicate în primul rând liceenilor din mediul rural care vor putea vota pentru întâia oară în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European din 26 mai 2019. Acestea au început în luna februarie, cu vizite informativ-educative la Liceul Tehnologic Feldru și Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Maieru.
La Prundu Bîrgăului, echipa Europe Direct Bistrița a avut ocazia de a cunoaște tineri interesați de modalitățile prin care pot participa la dezvoltarea propriilor comunități și a întregii Europe, precum și de metodele prin care își pot face mai bine cunoscute nevoile și opiniile. Consilierii din cadrul Centrului au prezentat elevilor aspecte legate de viața democratică a Uniunii Europene, instituțiile sale, procesul electoral și importanța implicării civice a cetățenilor și a participării la vot. Între prioritățile participanților s-au evidențiat sistemul de învățământ, programele de mobilitate pentru tineri, drepturile omului și viitorul României și al Europei.
„Caravana EU și Europa” va continua în perioada următoare în județul Bistrița-Năsăud, cu dialoguri organizate la liceele din „Ținutul Haiducilor” și Câmpia Transilvaniei.
Reamintim cetăţenilor că pot beneficia de informaţii, consiliere şi răspunsuri la întrebări despre Uniunea Europeană, prin intermediul Centrului de informare europeană Europe Direct Bistriţa – vocea Comisiei Europene la nevoia de informare a cetăţenilor judeţului Bistriţa-Năsăud. Contact: Ovidiu Puiu – Coordonator, Bistriţa, Str. P. Ispirescu, nr. 15A, tel./fax: 0263-210039, e-mail: europedirect@cciabn.ro, https://www.europedirectbistrita.ro/.