Specialiștii din domeniul energetic caută în permanență soluții alternative pentru sursele regerabile de producție și consum al energiei de toate tipurile. Surse prin care să protejăm planeta într-un mod cât mai eficient. Miza acestui deziderat sunt sursele verzi oferite chiar de planeta noastră. Surse regenerabile precum energia solară și eoliană, energia oceanică și energia hidroelectrică sau energia geotermală și bioenergia. Impactul acestui tip de abordare energetică, asupra consumatorului, este pe cât se poate de pozitiv iar oamenii caută cu real interes să-și eficientizeze încalzirea locuinței sau a instituției în care lucrează tocmai apelând la aceste soluții inovatoare beneficiind astfel și de costuri reduse per consum.
Inevitabil, acest relativ nou concept energetic implica necesitatea, pe piața de profil, a unor oameni instruiți in acest tip de activitate fiind necesare câteva noțiuni de baza pentru montarea, întreținerea și utilizarea acestui tip de sisteme. Din aceasta stare de fapt derivă atât o nouă aptitudine în zona formării profesionale cât și tip de nou job pe piața muncii.
Astfel Cursul “INSTALATOR SISTEME FOTOVOLTAICE SOLARE” oferit de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud vine ca o oportunitate pentru toți cei care doresc să activeze , în calitate de specialiști, în acest domeniu profesional:
✅Montarea şi utilizarea aparatelor electrice de joasă tensiune
✅Montarea şi utilizarea maşinilor electrice
✅Utilizarea instalaţiilor de joasă tensiune
✅Întreţinerea maşinilor aparatelor şi instalaţiilor electrice de joasă tensiune
✅Realizarea circuitelor electronice din instalaţiile electrice de joasă tensiune
✅Utilizarea liniilor electrice aeriene şi subterane
✅Aplicarea normelor de protecţie a mediului
✅Montarea structurii suport a sistemelor fotovoltaice
✅Instalarea modulelor fotovoltaice
✅Asigurarea mentenanței sistemelor fotovoltaice